marți, 12 ianuarie 2010

Timpul încă se scurge

„Şi aşa am mai dat o foaie din bildungsromanul“ fără autor, cu colţurile îndoite, cu pete de ceai şi fără semn de carte.

Trairi inconstiente....

E poate răbufnirea de după încă o experienţă notabilă. Una din acele experienţe care te atinge, te schimbă, te influenţează, te marchează, involuntar poate, din partea celuilalt. M-am descoperit prin mine şi prin alţii. Sunt prea sinceră şi deschisă mărturisind aşa. O fac, pentru că astfel de experienţe sunt cele care işi merită virtuos locul în cutiuţa de lucruri pe care le-aş închide într-un seif, şi m-aş hrăni cu ele doar atunci când simt nevoia. Sunt lucruri care se întamplă pur şi simplu. Mă modelez în jurul unor trăiri şi oameni. Mă descopăr prin ei şi ei nici măcar nu-şi dau întru totul seama. Lucrurile astea ţin de ceva mult mai complex decât trăirea în sine, pentru că deşi dispare, ea dispare doar parţial. Extazul momentului în care o guşti, în care o conştientizezi este însă sublim. Poate avea efectul unei „ghilotine de macaroane“ , ca să-l amintesc aici pe un amic cu care am intrat în spaţiul ăsta al unei conexiuni neaşteptate în simţuri si idei. Şi daca tot am amintit de acea discuţie ce a avut cu siguranţă efect de ghilotină, ea se leagă şi de ideea de descoperire a propriei persoane prin intermediul altora, căci „dacă ana e o carte ei bine ea e o carte în două volume“. Atunci când se realizează o astfel de conexiune ai un moment de blocaj mintal. Atunci când cineva te identifică în ceva despre care tu ştiai sau nu, dar în momentul în care iţi spune asta o stii şi tu sigur, atunci e poate cea mai minunată privire pe care o poţi arunca asupra ta. „Ana e o carte deschisă“ formula un altul. Care din volume e acea carte deschisă? Unde e al doilea? Cum se termina cartea asta? Când? şi câte pagini are? Dar totuşi cum ziceai că se numeşte? E cred că e o carte cu foi pătate cu ceai , o carte deshisa de multe ori , dar citita de puţini. Nu are semn de carte, şi trece de la o pagina la alta , de la un sentiment la altul , prea repede poate. E ametiţor şi totuşi fascinant. Scrie mărunt şi are câteva colţuri îndoite. Nu are autor. Autorul nu sunt eu. Daca ar depinde totul de mine as fi probail eu, dar de ceva timp nu mi mai sciu eu povestea. Lucrurile se intampla pur si simplu. Suntem toti niste actori ce jucam pe o scena unde spectatorii sunt restul, cei ce ne inconjoara. E totul un fel de masterplan cred. Nu stim cine e cel ce regizeaza toate astea. asta e motivul pentru care spun ca nu are autor. Cei ce scriu povestea asta sunt personaje .

luni, 11 ianuarie 2010

cuvintele trebuie sa descrie fapte nu fictiune


si ea a reusit sa sublinieze asta mai mult decat oricine am vazut incercand sa sustina chestia asta

http://www.youtube.com/watch?v=TQmz6Rbpnu0&feature=player_embedded

duminică, 10 ianuarie 2010

timpul lecturii si cititul de a n doaselea.....insomnie

nu ma pot opri din inlemnit fiecare fraza. sunt intoxicata cu liretarura si efectele ei nocive asupra somnului . pierduta printre pagini, maxime si carti se sbulbera in vid senzatia de somn. incerc sa ispravesc cerintele limitate si sa nu ma pierd in detalii. sunt furata in schimb de detalii si le savurez fara sa ma uit la ceas. mai am atat de multe randuri de strabatut cu gandul si privirea. le inmultesc involuntar . intervine ambitia , e prea mult totusi . voi ceda .......

Maxima zilei

"Anii nu pot aduce ce aduce ceasul"

Miron Costin

din seria ....... maxime locale in studiul pt. teza la romana :)

luni, 4 ianuarie 2010

„Tinereţe.....visuri îndrazneţe“



Am râs cumplit la ora de istorie când proful de istorie zâmbea la mişto şi ne spunea persiflator „Tinereţe.....visuri îndrazneţe“.....Am început anul mai bine ca oricare altul. Şi uite cum s-a mai dus unul. Nici nu ne dăm seama cum timpul trece pe lângă noi. M-am trezit marmură astăzi dimineaţa.....6 si 2 minute. Prima seara bine dormită pe anul ăsta. Ultima saptămână din 2009 a fost poate, cea mai importanta, la nivel iniţiatic, din viaţa mea. Şi asa încep anul cu o gramadă de vise , nu ştiu însă cât de îndrăzneţe, cu o mie de concluzii şi învăţăminte, cu o foame de cărţi şi cunoaştere, cu atât de multe planuri dar nu la fel de multe resurse. Caut, caut în mine să-mi revin din plafonarea în care căzusem. Caut oameni care sa merite, caut defapt sa-i arunc la gunoi pe cei care nu merită. Mi-am dat seama, abia acum că oamenii sunt cei care contează. Oamenii în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii trăiesc prin intentii, prin imaginea lor pură, nu prin faptele lor, nu prin chipul lor ce oricum are sa se schimbe usor usor. Nu vreau sa-i mai judec după faptele lor. Nici ei nu cred în imaginea pe care o afisează. Îşi vor da seama, mai devreme sau mai târziu că acea excesivă caterincă nu e decât o răbufnire a propriilor frustrări. Mă gasesc dimineaţa uitându-mă în oglindă şi abia atunci văd chipul meu , adevărata ana, atunci când simţi că eşti tu ....... fără să te pui în anumite situaţii...... Nimeni nu e suficient de sincer să reacţioneze cu adevărata personalitate si adevărata persoană. Toţi acţionăm în funcţie de interese şi situaţii. Ei bine , să încercăm să fim sinceri măcar cu noi. Să avem în fiecare dimineaţă rezervate 5 minute în care să ne uităm în oglindă şi să vedem dacă „chipul“ nostru e acelaşi, dacă ne am schimbat în vreun fel. Ei bine asta am făcut în prima zi a anului . Am pus în sfârşit cap la cap totul şi am avut parte de acele 5 minute de privit în adancul propriei persoane. Şi aşa intru în noul an cu mine împacată, cu mintea limpede, cu vise si şperanţe, cu ambiţii şi cu un zâmbet învingător pe faţă. Deaia simt nevoia să scriu acum, deşi o fac prost ......pt ca azi e altfel, azi e parcă ziua în care a început totul. Abia acum când am şi reusit să arunc cuvintele astea goale din mine. Să înşir aici pt ca mai apoi să recitesc ......după mult timp......sa nu pierd momentul minunat de luciditate şi trezire la realitate.... sentimentul ăsta minunat pe care îl simt acum. Nu am scăpat încă de incapacitatea de a scrie ideile în ordine ..... Trag aer adânc în piept şi încerc să mă gandesc la toate lucrurile pe care doresc să le fac anul ăsta...... sunt o mie de lucruri .....sunt atât de multe .....vreau să mi hrănesc setea de cărţi, să fur din experienţa altora, să văd din ce în ce mai multe filme, să-mi cumpăr haine vechi, să fiu mai feminină.....ma vreau ca o franţuzoaică boemă, să-mi satur astfel naivitatea şi cele o mie de lucruri, să merg la teatru cât mai des cu putinţă, să nu irosesc timpul aiurea, să muncesc mai mult şi să rămână lucruri palpabile, să scriu ordonat, sa scriu mai des, să am 200 de gb de muzică, să am mai multă răbdare, să mi cumpăr mult ceai, sa dorm într-o noapte pe bloc, să merg zilnic cu bicicleta la scoală, să scap de prieteni falşi, să văd lucrurile care contează cu adevărat, să ma uit la filme vechi, să învăţ nume de actori, să nu mi cheltui banii aiurea, să nu ma cert inutil cu oamenii, să evit orice conflict cu ai mei, să merg la londra, să învaţ matematică, să mă pregătesc mai bine pt scoala (nu vreau rezultatele materiale...nu vreau note mari, ci vreau să mă simt eu în stare să fac asta şi să culeg cât mai multe informaţii .....sa învăţ ce trebuie), să îmi fac fulare şi hăinuţe, să petrec mai mult timp cu prietenii, să cunosc oameni noi, să manânc mai sănătos, să nu uit să zâmbesc ....... sunt deja prea multe....dacă aş continua m-aş forţa să mă gândesc..... şi nu vreau asta. Las aceste câteva ganduri pt noul an aruncate la întâmplare. În schimb am reusit să scriu tot ce aveam acum , pt moment de spus.....dacă o ţin tot aşa va fi perfect ......

iertaţi cei care citiţi asta, deşi mă îndoiesc că va citi cineva asta, că va găsi cineva asta, lipsa diactiticelor .......stiu că am ratat câteva.....am încercat în schimb......

revin curând cu o altă răbufnire..... nu e un jurnal, şi nici o aberaţie menită să fie citită. Scriu asta pt mine şi atât......daca ai gasit blogul ăsta....nu mi spune ...lasă-ma să cred că e doar al meu .....

ultima melodie ascultată în timpul înşiruirii de gânduri goale Svefn-G-Englar Sigur Ros ..... am nevoie de o ţigară...pe curând străinule!!