joi, 22 septembrie 2011

Punct.Contrapunct, Aldous Huxley



viciu, tehnică, monolog, interbelic, contrapunct, muzică, adulter, bigot, mezalianţe, veleitate, spiritualitate, criză, instinct, ştiinţă, boală, moarte.

3 zile de toamnă. sfârşit de vacanţă. casa părintească. prăjitură cu prune. muzică de fundal: Ravel - Jeux d'eau

duminică, 18 septembrie 2011

O biografie, Andrei Şerban


ultima carte citită, prima carte aşezată pe raftul virtual. am citit-o poate prea repede, lăsând să se deşire o viaţa de om, o viaţă în teatru. nu pot spune însă, că îl văd astăzi altfel pe Andrei Şerban. în el am văzut de la început, chiar şi aşa, necunoscându-l, un prieten, un om de încredere, o călăuză în ceea ce îmi propusesem să fac, un sprijin care defapt nici nu există în realitate, dar pe care eu îl văd ca existând într-o formă, i-aş putea spune, metafizică. cartea m-a liniştit enorm, ca de altfel ca de fiecare dată când ascult un interviu cu el. revăzând, şi arătând la neşfârşit părinţilor, prietenilor interviul cu Eugenia Vodă, îmi dau seama că mi-am dorit să-l întâlnesc şi această dorinţă o port şi acum, încă din clipa în care l-am cunoscut aşa, indirect. târziu am ajuns să ştiu de Andrei Şerban. a fost una din multele întâmplări legate de teatru, pe care unii le-ar putea numi coincidenţe, dar despre care eu ştiu că s-au întâmplat, au luat viaţa ca fiind acele lucruri care mă călăuzeau înspre ceea ce eu trebuie să fac. poate e doar o metaforă frumoasă, poate voi ajunge să cred că e doar o metaforă frumoasă atunci când roadele nu vor fi atât de bune, iar ideea teatrului, nu doar ca o pasiune, ci ca un destin va fi spulberată. Acum însă, modul în care decurge totul îmi pare o realitate frumoasă a cărei imagine stilistică se poate lega de metafora pe care am văzut-o prinzând chiar viaţa vizual în momentul în care îi povesteam mamei bucuria mea. recompunând totul, mă vedeam singură, pe un lac îngheţat, pe o bucată fragilă de gheaţă, desprinsă de restul multor alte bucăţi de gheaţa, unele mai mari, altele mai mici, iar eu acolo, singură, fără vreun punct de reper, fără vreo mică legătură cu celelalte, tinzând la siguranţa unei mare iceberg, uşor uşor, o dată cu toate aceste mici întâmplări care mă fac să cred că ceva mă cheamă, reuşeam să mă prind cumva de mici bucăţi, având astfel sentimentul cuceririi, fără vreun alt mijloc extern ajutător, păşind sacadat, în paşi mici pe acest imens necunoscut, împlinindu-mi visul şi totodată împlinind chemarea. e o imagine hiperbolică, o metaforă pur estetică, imagine a unei dorinţe care abia prinde contur, dar care prin suprastructura stilistică mă încurajează să sper.

ar trebui poate să vorbesc de carte. să o descriu şi să justific ca recomandare. nu fac acest lucru. poate din mai multe motive. întâiul, cred, e legat de faptul că deşi pentru mine a fost o poveste emoţionantă care m-a ţinut aproape (căci am închis-o de 4 ori doar, de când m-am apucat de citit până când am sfârşit), a fost cartea care m-a făcut să sper, care m-a adunat, iar pentru ceilalţi poate fi chiar o carte fără sens ori o simplă poveste ca toate celelalte, aşa încât a da motive nu ar reprezenta nimic pentru nimeni.

încercând să fac totuşi un rezumat, încercare pe care nu cred că o voi face cu la fel de multă măiestrie ca a vizualiza metafore exagerate, căci încă de mică am eşuat în lucrurile simple şi m-am simţit mai stâpână pe cele care nu păreau aşa facile ca un rezumat. e, în puţine cuvinte, o poveste de viaţa, un jurnal al unui om de teatru, o mărturisire sinceră, o învăţătură indirectă, un îndreptar, un puternic ecou ce aduce cu el cheia de a privi teatrul ca mijloc de a înţelege viaţa.

recomand „O biografie”, de Andrei Şerban (Polirom 2006)



zgomot de fundal: Dream A Little Dream Of Me Ella Fitzgerald

Bibliofilie....

Pentru că îmi tot promit că o să pun cap la cap toate cărţile pe care le-am citit vreodată (toate care au meritat, cel puţin), pentru că aş vrea să existe un Mubi al cărţilor (dacă există daţi-mi de veste), pentru că tot încerc să fiu mult mai ordonată, pentru că scisul mă ajută şi îmi salvează emoţiile şi amintirile. pentru multe alte motive, îmi spun din nou, jos cu lenea, ca pe vremea detenţiilor matematice şi mă apuc să adun aici, pe blogul pe care îl păstrez încă doar pentru mine, ca pe un perete unde scrijelesc cu scopul de a-mi îndrepta scrisul şi stilul, un perete ascuns unde mi-e permis să mâzgălesc, să greşesc, să fiu prea subiectivă, anticalofilă chiar de scriu cu diacritice. Încep astăzi un jurnal de literatură.

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Exerciţii de dicteu

Să poţi să scrii fără să ai tendinţa de a stiliza. Să laşi ca acele cuvinte pe care nu le poţi spune să alerge pe o foaie albă. Să gândeşti în dicteu. Să nu opreşti gânduri să prindă formă. Să ai curajul să nu ţi le spui doar ţie. Asta înseamnă să fii sincer. Aşa îţi poţi păstra mintea curată. Doar aşa poţi să fugi de regrete.