ultima carte citită, prima carte aşezată pe raftul virtual. am citit-o poate prea repede, lăsând să se deşire o viaţa de om, o viaţă în teatru. nu pot spune însă, că îl văd astăzi altfel pe Andrei Şerban. în el am văzut de la început, chiar şi aşa, necunoscându-l, un prieten, un om de încredere, o călăuză în ceea ce îmi propusesem să fac, un sprijin care defapt nici nu există în realitate, dar pe care eu îl văd ca existând într-o formă, i-aş putea spune, metafizică. cartea m-a liniştit enorm, ca de altfel ca de fiecare dată când ascult un interviu cu el. revăzând, şi arătând la neşfârşit părinţilor, prietenilor interviul cu Eugenia Vodă, îmi dau seama că mi-am dorit să-l întâlnesc şi această dorinţă o port şi acum, încă din clipa în care l-am cunoscut aşa, indirect. târziu am ajuns să ştiu de Andrei Şerban. a fost una din multele întâmplări legate de teatru, pe care unii le-ar putea numi coincidenţe, dar despre care eu ştiu că s-au întâmplat, au luat viaţa ca fiind acele lucruri care mă călăuzeau înspre ceea ce eu trebuie să fac. poate e doar o metaforă frumoasă, poate voi ajunge să cred că e doar o metaforă frumoasă atunci când roadele nu vor fi atât de bune, iar ideea teatrului, nu doar ca o pasiune, ci ca un destin va fi spulberată. Acum însă, modul în care decurge totul îmi pare o realitate frumoasă a cărei imagine stilistică se poate lega de metafora pe care am văzut-o prinzând chiar viaţa vizual în momentul în care îi povesteam mamei bucuria mea. recompunând totul, mă vedeam singură, pe un lac îngheţat, pe o bucată fragilă de gheaţă, desprinsă de restul multor alte bucăţi de gheaţa, unele mai mari, altele mai mici, iar eu acolo, singură, fără vreun punct de reper, fără vreo mică legătură cu celelalte, tinzând la siguranţa unei mare iceberg, uşor uşor, o dată cu toate aceste mici întâmplări care mă fac să cred că ceva mă cheamă, reuşeam să mă prind cumva de mici bucăţi, având astfel sentimentul cuceririi, fără vreun alt mijloc extern ajutător, păşind sacadat, în paşi mici pe acest imens necunoscut, împlinindu-mi visul şi totodată împlinind chemarea. e o imagine hiperbolică, o metaforă pur estetică, imagine a unei dorinţe care abia prinde contur, dar care prin suprastructura stilistică mă încurajează să sper.
ar trebui poate să vorbesc de carte. să o descriu şi să justific ca recomandare. nu fac acest lucru. poate din mai multe motive. întâiul, cred, e legat de faptul că deşi pentru mine a fost o poveste emoţionantă care m-a ţinut aproape (căci am închis-o de 4 ori doar, de când m-am apucat de citit până când am sfârşit), a fost cartea care m-a făcut să sper, care m-a adunat, iar pentru ceilalţi poate fi chiar o carte fără sens ori o simplă poveste ca toate celelalte, aşa încât a da motive nu ar reprezenta nimic pentru nimeni.
încercând să fac totuşi un rezumat, încercare pe care nu cred că o voi face cu la fel de multă măiestrie ca a vizualiza metafore exagerate, căci încă de mică am eşuat în lucrurile simple şi m-am simţit mai stâpână pe cele care nu păreau aşa facile ca un rezumat. e, în puţine cuvinte, o poveste de viaţa, un jurnal al unui om de teatru, o mărturisire sinceră, o învăţătură indirectă, un îndreptar, un puternic ecou ce aduce cu el cheia de a privi teatrul ca mijloc de a înţelege viaţa.
recomand „O biografie”, de Andrei Şerban (Polirom 2006)
zgomot de fundal: Dream A Little Dream Of Me Ella Fitzgerald
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu