Trairi inconstiente....

E poate răbufnirea de după încă o experienţă notabilă. Una din acele experienţe care te atinge, te schimbă, te influenţează, te marchează, involuntar poate, din partea celuilalt. M-am descoperit prin mine şi prin alţii. Sunt prea sinceră şi deschisă mărturisind aşa. O fac, pentru că astfel de experienţe sunt cele care işi merită virtuos locul în cutiuţa de lucruri pe care le-aş închide într-un seif, şi m-aş hrăni cu ele doar atunci când simt nevoia. Sunt lucruri care se întamplă pur şi simplu. Mă modelez în jurul unor trăiri şi oameni. Mă descopăr prin ei şi ei nici măcar nu-şi dau întru totul seama. Lucrurile astea ţin de ceva mult mai complex decât trăirea în sine, pentru că deşi dispare, ea dispare doar parţial. Extazul momentului în care o guşti, în care o conştientizezi este însă sublim. Poate avea efectul unei „ghilotine de macaroane“ , ca să-l amintesc aici pe un amic cu care am intrat în spaţiul ăsta al unei conexiuni neaşteptate în simţuri si idei. Şi daca tot am amintit de acea discuţie ce a avut cu siguranţă efect de ghilotină, ea se leagă şi de ideea de descoperire a propriei persoane prin intermediul altora, căci „dacă ana e o carte ei bine ea e o carte în două volume“. Atunci când se realizează o astfel de conexiune ai un moment de blocaj mintal. Atunci când cineva te identifică în ceva despre care tu ştiai sau nu, dar în momentul în care iţi spune asta o stii şi tu sigur, atunci e poate cea mai minunată privire pe care o poţi arunca asupra ta. „Ana e o carte deschisă“ formula un altul. Care din volume e acea carte deschisă? Unde e al doilea? Cum se termina cartea asta? Când? şi câte pagini are? Dar totuşi cum ziceai că se numeşte? E cred că e o carte cu foi pătate cu ceai , o carte deshisa de multe ori , dar citita de puţini. Nu are semn de carte, şi trece de la o pagina la alta , de la un sentiment la altul , prea repede poate. E ametiţor şi totuşi fascinant. Scrie mărunt şi are câteva colţuri îndoite. Nu are autor. Autorul nu sunt eu. Daca ar depinde totul de mine as fi probail eu, dar de ceva timp nu mi mai sciu eu povestea. Lucrurile se intampla pur si simplu. Suntem toti niste actori ce jucam pe o scena unde spectatorii sunt restul, cei ce ne inconjoara. E totul un fel de masterplan cred. Nu stim cine e cel ce regizeaza toate astea. asta e motivul pentru care spun ca nu are autor. Cei ce scriu povestea asta sunt personaje .