citit în parc,
fuga de acasă,
nevoia de lumină,
și cea de oameni.

frica de examen,
excesul de somn,
cheful de lene,
sfârșitul de sesiune.

E mai important atunci când îți aduci aminte de un lucru decât atunci când îl trăiești. Mă întorc aici din dorința de a-mi aminti ceva de mai demult. Nu vreau să mai scriu pentru nimeni și nu încerc exerciții de stil. Fac dicteuri de frustrare. Nu e ca și cum mă ajută să scap de sentimentul frustrării, dar poate la un moment dat articulând frustrarea voi ajunge să o transform în ceva care să mă facă să mă simt bine. Am tot timpul dorința de a avea mai mult. Nu sunt mulțumită cu viața mea de acum. Mă plictisește. Totul în jurul meu mă plictisește. Vreau să mă îndrăgostesc și să fac lucruri iresponsabile. Vreau să u pierd niciodată vremea. Să nu am niciodată impresia că pierd vremea. Vreau să nu mi pese de nimicurile care azi m frustrează. Nu asta ar trebui să mi dea sentimentul mediocrității. Nu lucrurile pe care le fac, ci cele pe care nu le fac.

Punct.Contrapunct, Aldous Huxley

viciu, tehnică, monolog, interbelic, contrapunct, muzică, adulter, bigot, mezalianţe, veleitate, spiritualitate, criză, instinct, ştiinţă, boală, moarte.

3 zile de toamnă. sfârşit de vacanţă. casa părintească. prăjitură cu prune. muzică de fundal: Ravel - Jeux d'eau

O biografie, Andrei Şerban

ultima carte citită, prima carte aşezată pe raftul virtual. am citit-o poate prea repede, lăsând să se deşire o viaţa de om, o viaţă în teatru. nu pot spune însă, că îl văd astăzi altfel pe Andrei Şerban. în el am văzut de la început, chiar şi aşa, necunoscându-l, un prieten, un om de încredere, o călăuză în ceea ce îmi propusesem să fac, un sprijin care defapt nici nu există în realitate, dar pe care eu îl văd ca existând într-o formă, i-aş putea spune, metafizică. cartea m-a liniştit enorm, ca de altfel ca de fiecare dată când ascult un interviu cu el. revăzând, şi arătând la neşfârşit părinţilor, prietenilor interviul cu Eugenia Vodă, îmi dau seama că mi-am dorit să-l întâlnesc şi această dorinţă o port şi acum, încă din clipa în care l-am cunoscut aşa, indirect. târziu am ajuns să ştiu de Andrei Şerban. a fost una din multele întâmplări legate de teatru, pe care unii le-ar putea numi coincidenţe, dar despre care eu ştiu că s-au întâmplat, au luat viaţa ca fiind acele lucruri care mă călăuzeau înspre ceea ce eu trebuie să fac. poate e doar o metaforă frumoasă, poate voi ajunge să cred că e doar o metaforă frumoasă atunci când roadele nu vor fi atât de bune, iar ideea teatrului, nu doar ca o pasiune, ci ca un destin va fi spulberată. Acum însă, modul în care decurge totul îmi pare o realitate frumoasă a cărei imagine stilistică se poate lega de metafora pe care am văzut-o prinzând chiar viaţa vizual în momentul în care îi povesteam mamei bucuria mea. recompunând totul, mă vedeam singură, pe un lac îngheţat, pe o bucată fragilă de gheaţă, desprinsă de restul multor alte bucăţi de gheaţa, unele mai mari, altele mai mici, iar eu acolo, singură, fără vreun punct de reper, fără vreo mică legătură cu celelalte, tinzând la siguranţa unei mare iceberg, uşor uşor, o dată cu toate aceste mici întâmplări care mă fac să cred că ceva mă cheamă, reuşeam să mă prind cumva de mici bucăţi, având astfel sentimentul cuceririi, fără vreun alt mijloc extern ajutător, păşind sacadat, în paşi mici pe acest imens necunoscut, împlinindu-mi visul şi totodată împlinind chemarea. e o imagine hiperbolică, o metaforă pur estetică, imagine a unei dorinţe care abia prinde contur, dar care prin suprastructura stilistică mă încurajează să sper.

ar trebui poate să vorbesc de carte. să o descriu şi să justific ca recomandare. nu fac acest lucru. poate din mai multe motive. întâiul, cred, e legat de faptul că deşi pentru mine a fost o poveste emoţionantă care m-a ţinut aproape (căci am închis-o de 4 ori doar, de când m-am apucat de citit până când am sfârşit), a fost cartea care m-a făcut să sper, care m-a adunat, iar pentru ceilalţi poate fi chiar o carte fără sens ori o simplă poveste ca toate celelalte, aşa încât a da motive nu ar reprezenta nimic pentru nimeni.

încercând să fac totuşi un rezumat, încercare pe care nu cred că o voi face cu la fel de multă măiestrie ca a vizualiza metafore exagerate, căci încă de mică am eşuat în lucrurile simple şi m-am simţit mai stâpână pe cele care nu păreau aşa facile ca un rezumat. e, în puţine cuvinte, o poveste de viaţa, un jurnal al unui om de teatru, o mărturisire sinceră, o învăţătură indirectă, un îndreptar, un puternic ecou ce aduce cu el cheia de a privi teatrul ca mijloc de a înţelege viaţa.

recomand „O biografie”, de Andrei Şerban (Polirom 2006)



zgomot de fundal: Dream A Little Dream Of Me Ella Fitzgerald

Bibliofilie....

Pentru că îmi tot promit că o să pun cap la cap toate cărţile pe care le-am citit vreodată (toate care au meritat, cel puţin), pentru că aş vrea să existe un Mubi al cărţilor (dacă există daţi-mi de veste), pentru că tot încerc să fiu mult mai ordonată, pentru că scisul mă ajută şi îmi salvează emoţiile şi amintirile. pentru multe alte motive, îmi spun din nou, jos cu lenea, ca pe vremea detenţiilor matematice şi mă apuc să adun aici, pe blogul pe care îl păstrez încă doar pentru mine, ca pe un perete unde scrijelesc cu scopul de a-mi îndrepta scrisul şi stilul, un perete ascuns unde mi-e permis să mâzgălesc, să greşesc, să fiu prea subiectivă, anticalofilă chiar de scriu cu diacritice. Încep astăzi un jurnal de literatură.

Exerciţii de dicteu

Să poţi să scrii fără să ai tendinţa de a stiliza. Să laşi ca acele cuvinte pe care nu le poţi spune să alerge pe o foaie albă. Să gândeşti în dicteu. Să nu opreşti gânduri să prindă formă. Să ai curajul să nu ţi le spui doar ţie. Asta înseamnă să fii sincer. Aşa îţi poţi păstra mintea curată. Doar aşa poţi să fugi de regrete.

pune-ţi o dorinţă...

De câteva zile tot cad stele. Le tot văd, în fiecare seară, de la aceeaşi fereastră. Ţin minte şi acum cum în copilărie în fiecare an de Perseide stăteam o noapte întreagă pe acoperişul casei şi priveam stelele. nu le ştiam numele, dar le priveam îndelung, atât de mult încât ajunsesem să le cunosc locul, să le recunosc fără să ştiu numele lor. mi-e dor de atunci. de liniştea de atunci. acum le văd căzând printr-un geam de 2/1.5 m. atunci le priveam întotdeauna fără ca vreun obstacol să limiteze cerul. timpul trece şi din ce în ce mai puţine lucruri au farmec. astăzi dorinţele pe care mi le pun nu se mai îndeplinesc. atunci dorintele erau lucruri simple, atât de naive. astăzi îmi doresc lucruri pe care nu le mai pot primi. ele nu vin din mine. pe ele nu le pot îndeplini. astăzi ştiu că o dorinţă nu e ceva pe care doar să o aştepţi să se întâmple. nu îmi mai pun dorinţe care ştiu că se vor stinge o dată ce steaua care cade nu se mai vede. să-ţi pui o dorinţă înseamnă ca din momentul în care ai ales-o să lupti pentru ea, nu? să o faci să se îndeplineasă, iar lucrurile pe care ştiii că nu se pot îndeplini să le îngropi, să le închizi în cutiuţa cu lucruri amare. să renunţi. astăzi renunţ la o dorinţă pe care nu mi-am pus-o niciodată dar pe care o păstram de mai bine de un an.

Perseids 2010 timelapse from ellwyn on Vimeo.

anton cehov astăzi....

tot adun cărţi de câteva zile şi deşi am cu totul altceva de citit am îndrăznit să citesc astăzi câteva schiţe ale d-lui Cehov dat fiind că încă nu am citit altceva în afară de dramaturgia lui. Cehovul din schiţe îmi aminteşte de Gogol. Fascinaţia pentru numele ruseşti mă face să tot notez pe paginile îngălbenite în antet laolaltă toate numele pe care le întâlnesc. Cehov e astă dată simplist prin idee, dar creator de cadre complete.

Atât astăzi. E de prisos să spun mai mult. Cehov e omul pe care să îl citeşti literă cu literă, pe care să îl laşi să te fascineze , căruia să îi descoperi lumea şi să nu fi nevoit să mai pui întrebări.

Într-o lume în care suprarealismul începe să fie confundat cu Photoshop-ul, o fotografă americană îndrăznește să fie altfel.

site-ul artistei: http://www.lorinix.net/index.html

sursa: http://webcultura.ro/fotografiile-recrearii-lumii/

când scriu uit parcă de toate lucrurile pe care vroiam să le aştern ...

uit nu doar ordinea lor ci şi pe ele. e un handicap pe care încă trebuie să mi-l asum până în clipa când tot exersând în pierzanie, tot ratând voi ajunge, poate, sper, să-l repar. vina lipsei de încredere sau mai degrabă, aş zice, a lipsei răbdării. precum nina lui cehov încă nu am înţeles că ceea ce contează e puterea noastă de a îndura. această clişeistică bucăţică de monolog îmi tot răsună în minte, o scriu în diferite moduri în speranţa că voi ajunge să mi-o asum ca un crez nu doar ca o conştientizare. trebuia să scriu. am avut atâtea idei şi aşa puţină răbdare că nici măcar nu am încercat să o scriu. chiar şi prost, ar fi fost totuşi exerciţiul care m-ar fi ajutat să depăşesc handicapul. să scriu despre mine ca într-un jurnal. cu sinceritatea unui jurnal de cărtărescu şi cu raţionalitatea expunerii publice. de ce să nu fi sincer? atât timp cât intenţiile tale sunt ale unui om bun şi sincer sinceritatea nu ar trebui să te distrugă. greşesc poate, dar nu atât de mult încât să-mi schimb poziţia în faţa acceptării sincerităţii ca tehnică narativă. să scrii decât despre viaţa ta şi pentru viaţa ta, căci alta nu ştii şi nici nu te interesează. aşa ar suna un caragiale la imperativ. aşa îşi mărturiseşte şi el motivul pentru care şi despre care scrie. nu am răbdare să construiesc, să adun câte o firimitură. ştiu, mă judec şi forţat încerc să o corectez, dar cum când ai obosit? răbdarea e cheia. disciplina studiului, capabilitatea de a decica 5 ore zilnic cărţilor,cel puţin! tristeţea acestei capabilităţi ajungi să nu o poţi fi ocolit-o atunci când simţi că ai îngropat altceva preţios, mai mult sau mai puţin preţios, dar toate aceste mici pasiuni se îngroapă în temelia pasiunii celei mari. acesta e preţul pe care trebuie să-l plătesc pentru a face ceea ce îmi place, deşi această pasiune e văzută de alţii fie o bizarerie, fie un domeniu închis, mort şi deloc prolific în ceea ce astăzi hrăneşte şi satură cel mai bine. am ales teatru şi literatură universală compatată. am făcut pactul goetheian. acum trebuie să am puterea să răzbesc la lumină şi să pot plăti neîntrerupt, zilnic rata succesului. dar mai întâi de toate trebuie să încerc să o plătesc fie că această încercare nu constituie nimic. e prematur. e abia începutul. scrisul îmi dă deja încredere. scrisul mă învaţă să am răbdare. să nu pun punct şi să duc o idee la final. să caut înţelesuri şi să o dezvolt. să nu pui punct. ăsta ar trebui să constituie motto-ul de astăzi. să nu renunţ. să pot să nu renunţ.

somn?!

eu trebuie să dorm. să dorm. să dorm. nu înţeleg de ce tot stau şi citesc pe blogurile oamenilor. când văd că mai există încă oameni care să-şi mai facă timp să scrie şi încă să scrie bine, îmi pare că mie îmi fură cineva din timp. simt că mă trezesc, că frunzăresc şi pigulesc o grămadă de manuale din seria manualelor materiilor de bac, mănânc, ies o dată la 3 zile din casă, mai citesc ceva pe net verific mail-ul şi facebook-ul înainte să mă culc şi gata. nici nu am învăţat nimic nici nu am făcut ceva care să-mi facă plăcere. Când să mai scriu? Despre ce să mai scriu? de mult n-am mai citit o carte bună, de mult n-am mai văzut un film bun. mi-a rămas doar teatrul...

Cuvinte cu suflet ale unei zile senine desi ploioase

"Împlinirea marilor artişti vine din ei înşişi, împlinirea artiştilor mediocri vine numai din ceilalţi" George Banu

"funtea sus, genunchii tari!" Geta Angheluţ

nu poţi să fii plin de tine pentru că atunci nu mai are unde să încapă Dumnezeu." Petre Ţuţea

„cu cât îi cunoşti mai puţin, cu atât sunt mai frumoşi” Eugenia Vodă

"noi suntem într-o (pe)trecere pe această lume" Nichita Stănescu

cuvinte noi

din nou îmi spun de azi...

pentru că încă îmi răsună
cuvintele voaste în minte,
se tot aud
răsturnate, adunate, pelticite, răstălmăcite
în zeci de moduri,
în alte zeci de moduri.

sunt conştientă
de slăbiciunea mea
de-a nu le opri.

le las să se descompună
până când, din litere
să pot face cuvinte noi.

atunci când le pot găsi
un alt înţeles
înseamnă că, pot spune că în sfârşit v-am învins
răutatea inconştientă
de a eticheta şi a tulbura
gândurile şi încrederea mea.

de azi alung...

Lipsesc diacriticele

Pentru că m-am săturat să citesc propoziţii non sensice fără sare şi piper. De unde obsesia asta? Dintr-o joacă de-a munca voltară. . Mai întâi verificam notiţele de la şcoală, apoi pe blog,apoi pe mail şi până pe facebook. Simţeam că nu aveau nici o nuanţă cuvintele pe care le aşterneam. Voi de ce nu vă jucaţi cu sensurile echivoce ale cuvintelor pe care le aruncaţi?

Eu iubesc diacriticele. Iubesc să modelez cuvinte, să le dau nuanţe şi sensuri ludice. să sune ca o poezie rostită de un copil timid şi sâsâit. Îmi plac r-urile şi s-urile rostite cu o uşoară pelciceală. Îmi place limba franceză. Am să învâţ franceza. Îmi place cuvântul „bisou“; îmi place tonalitatea lui. rostesc diminutivele într-un mod particular. De ce? Pentru că încă sunt copil. Încă vreau să fiu copil.

Mă apuc din nou de scris, de dactilografiat gânduri care nu servesc la nimic, dar ar putea transmite o stare ... e tot ce vreau să las în urmă...un gând. un zâmbet.un sentiment.o stare.

muzică de fundal : I Hope I Might Be Wrong-Misophone




atât pentru astăzi....


mulţumesc roxana pentru un alt cadou frumos!!!

Daily Aphorism

'We live in an age when unnecessary things are our only necessities'


Oscar Wilde

Repulsion//

Vroia doar să adoarmă. Ştia în schimb că nu va reuşi prea curând şi tocmai de aceea era atât de dureros. Simţea cum fiecare celulă din corpul ei cedează, cum nu-şi mai poate controla reflexele, nu poatea înghiţi. Se sufoca cu aer cald, iar pielea lui caldă îi atingea şoldul, făcând-o să simtă că ar vrea atât de mult să fi singură. Se simtea cumva trivială, ieftină, păcălită de propriile-i dorinţe. Simţes că s-a lăsat furată, că actionase instinctiv, că deşi nu aşa ar fi trebuit să pară, totul a fost un joc murdar care se petrecuse doar pentru că picase în plasa propriilor dorinţe. Ştia că nu aşa e, că nu are nici un motiv să fie aşa, dar nu putea să simtă alftel. Prea multă încredere ar fi fost nebunie, prea puţină o făcea să se simtă vinovată. În cameră, pe duşumeaua veche, de lemn, erau coji de nuci. Le împrăştiase înainte să se bage în pat căutând prin intumeric chibriturile. Călcase apoi pe ele, iar acum avea tălpile rănite, iar pielea îi mirosea a frunze de nuci. Simţea durere, oboseală şi greaţă. De parcă dacă ar fi putut cumva să scape de toate senzaţiile atunci ar fi ştiut că îi e bine. Să mărturisească tot şi să uite....dar nu putea să-i vorbească. Nu avea nimic de mărturisit, erau doar senzaţii.



http://www.imdb.com/title/tt0059646/

23 de lucruri care ma chinuie azi ....

monotonia, durerea, matematica, lamaile, linistea, frigul, regretul, lumina, parfumul, constiinta, amintirea, esecul, dezordinea, frustrarea, scoala, mancarea, deprimarea, coincidentele, albul, fotografiile, chitara, muzica si el

Sa facem poze

De maine ar trebui sa fie mai bine :)

Primavara pare sa fie pe aproape. Vreau sa infloreasca copacii, vreau sa merg cu bicicleta la scoala. Te vreau pe tine inapoi :)

sa facem poze...a venit primavara

Lumea mea se reduce la o alta singura propozitie

Poate ca de azi nu o sa mai fac acelesi grseli. Se prabusesc in constiinta mea infernal de rascolita in ultimele zile o mie de alte lucruri , o mie de alta promisiuni. Am cautat zile la rand ceva ul ala care a stricat totul, pt ca eu am lasat sa strice totul. Ceva-ul asta trebuia sa l gasesc. Si azi l am gasit. Am plans ca un copil ce tocmai a facut vreo prostie si inca nu a invatat sa ceara scuze, sa spuna iarta ma. De ce azi toate lucrurile ma fac sa ma gandesc la asta??? De ce abia acum ? De ce nu mi vorbesti? De ce nu ma auzi ? De ce nu esti aici acum cand am invatat sa mi cer scuze?

un buchetel de flori uscate ma face sa mi amintesc atat de des de tine .Poate ca intr-o zi ai sa ma iubesti .nu azi .

filmul saptamanii

I`M NOT THERE










www.youtube.com/watch?v=gJzPSPkWTrM&NR=1

Timpul încă se scurge

„Şi aşa am mai dat o foaie din bildungsromanul“ fără autor, cu colţurile îndoite, cu pete de ceai şi fără semn de carte.

Trairi inconstiente....

E poate răbufnirea de după încă o experienţă notabilă. Una din acele experienţe care te atinge, te schimbă, te influenţează, te marchează, involuntar poate, din partea celuilalt. M-am descoperit prin mine şi prin alţii. Sunt prea sinceră şi deschisă mărturisind aşa. O fac, pentru că astfel de experienţe sunt cele care işi merită virtuos locul în cutiuţa de lucruri pe care le-aş închide într-un seif, şi m-aş hrăni cu ele doar atunci când simt nevoia. Sunt lucruri care se întamplă pur şi simplu. Mă modelez în jurul unor trăiri şi oameni. Mă descopăr prin ei şi ei nici măcar nu-şi dau întru totul seama. Lucrurile astea ţin de ceva mult mai complex decât trăirea în sine, pentru că deşi dispare, ea dispare doar parţial. Extazul momentului în care o guşti, în care o conştientizezi este însă sublim. Poate avea efectul unei „ghilotine de macaroane“ , ca să-l amintesc aici pe un amic cu care am intrat în spaţiul ăsta al unei conexiuni neaşteptate în simţuri si idei. Şi daca tot am amintit de acea discuţie ce a avut cu siguranţă efect de ghilotină, ea se leagă şi de ideea de descoperire a propriei persoane prin intermediul altora, căci „dacă ana e o carte ei bine ea e o carte în două volume“. Atunci când se realizează o astfel de conexiune ai un moment de blocaj mintal. Atunci când cineva te identifică în ceva despre care tu ştiai sau nu, dar în momentul în care iţi spune asta o stii şi tu sigur, atunci e poate cea mai minunată privire pe care o poţi arunca asupra ta. „Ana e o carte deschisă“ formula un altul. Care din volume e acea carte deschisă? Unde e al doilea? Cum se termina cartea asta? Când? şi câte pagini are? Dar totuşi cum ziceai că se numeşte? E cred că e o carte cu foi pătate cu ceai , o carte deshisa de multe ori , dar citita de puţini. Nu are semn de carte, şi trece de la o pagina la alta , de la un sentiment la altul , prea repede poate. E ametiţor şi totuşi fascinant. Scrie mărunt şi are câteva colţuri îndoite. Nu are autor. Autorul nu sunt eu. Daca ar depinde totul de mine as fi probail eu, dar de ceva timp nu mi mai sciu eu povestea. Lucrurile se intampla pur si simplu. Suntem toti niste actori ce jucam pe o scena unde spectatorii sunt restul, cei ce ne inconjoara. E totul un fel de masterplan cred. Nu stim cine e cel ce regizeaza toate astea. asta e motivul pentru care spun ca nu are autor. Cei ce scriu povestea asta sunt personaje .

cuvintele trebuie sa descrie fapte nu fictiune

si ea a reusit sa sublinieze asta mai mult decat oricine am vazut incercand sa sustina chestia asta

http://www.youtube.com/watch?v=TQmz6Rbpnu0&feature=player_embedded

timpul lecturii si cititul de a n doaselea.....insomnie

nu ma pot opri din inlemnit fiecare fraza. sunt intoxicata cu liretarura si efectele ei nocive asupra somnului . pierduta printre pagini, maxime si carti se sbulbera in vid senzatia de somn. incerc sa ispravesc cerintele limitate si sa nu ma pierd in detalii. sunt furata in schimb de detalii si le savurez fara sa ma uit la ceas. mai am atat de multe randuri de strabatut cu gandul si privirea. le inmultesc involuntar . intervine ambitia , e prea mult totusi . voi ceda .......

Maxima zilei

"Anii nu pot aduce ce aduce ceasul"

Miron Costin

din seria ....... maxime locale in studiul pt. teza la romana :)

„Tinereţe.....visuri îndrazneţe“

Am râs cumplit la ora de istorie când proful de istorie zâmbea la mişto şi ne spunea persiflator „Tinereţe.....visuri îndrazneţe“.....Am început anul mai bine ca oricare altul. Şi uite cum s-a mai dus unul. Nici nu ne dăm seama cum timpul trece pe lângă noi. M-am trezit marmură astăzi dimineaţa.....6 si 2 minute. Prima seara bine dormită pe anul ăsta. Ultima saptămână din 2009 a fost poate, cea mai importanta, la nivel iniţiatic, din viaţa mea. Şi asa încep anul cu o gramadă de vise , nu ştiu însă cât de îndrăzneţe, cu o mie de concluzii şi învăţăminte, cu o foame de cărţi şi cunoaştere, cu atât de multe planuri dar nu la fel de multe resurse. Caut, caut în mine să-mi revin din plafonarea în care căzusem. Caut oameni care sa merite, caut defapt sa-i arunc la gunoi pe cei care nu merită. Mi-am dat seama, abia acum că oamenii sunt cei care contează. Oamenii în adevăratul sens al cuvântului. Oamenii trăiesc prin intentii, prin imaginea lor pură, nu prin faptele lor, nu prin chipul lor ce oricum are sa se schimbe usor usor. Nu vreau sa-i mai judec după faptele lor. Nici ei nu cred în imaginea pe care o afisează. Îşi vor da seama, mai devreme sau mai târziu că acea excesivă caterincă nu e decât o răbufnire a propriilor frustrări. Mă gasesc dimineaţa uitându-mă în oglindă şi abia atunci văd chipul meu , adevărata ana, atunci când simţi că eşti tu ....... fără să te pui în anumite situaţii...... Nimeni nu e suficient de sincer să reacţioneze cu adevărata personalitate si adevărata persoană. Toţi acţionăm în funcţie de interese şi situaţii. Ei bine , să încercăm să fim sinceri măcar cu noi. Să avem în fiecare dimineaţă rezervate 5 minute în care să ne uităm în oglindă şi să vedem dacă „chipul“ nostru e acelaşi, dacă ne am schimbat în vreun fel. Ei bine asta am făcut în prima zi a anului . Am pus în sfârşit cap la cap totul şi am avut parte de acele 5 minute de privit în adancul propriei persoane. Şi aşa intru în noul an cu mine împacată, cu mintea limpede, cu vise si şperanţe, cu ambiţii şi cu un zâmbet învingător pe faţă. Deaia simt nevoia să scriu acum, deşi o fac prost ......pt ca azi e altfel, azi e parcă ziua în care a început totul. Abia acum când am şi reusit să arunc cuvintele astea goale din mine. Să înşir aici pt ca mai apoi să recitesc ......după mult timp......sa nu pierd momentul minunat de luciditate şi trezire la realitate.... sentimentul ăsta minunat pe care îl simt acum. Nu am scăpat încă de incapacitatea de a scrie ideile în ordine ..... Trag aer adânc în piept şi încerc să mă gandesc la toate lucrurile pe care doresc să le fac anul ăsta...... sunt o mie de lucruri .....sunt atât de multe .....vreau să mi hrănesc setea de cărţi, să fur din experienţa altora, să văd din ce în ce mai multe filme, să-mi cumpăr haine vechi, să fiu mai feminină.....ma vreau ca o franţuzoaică boemă, să-mi satur astfel naivitatea şi cele o mie de lucruri, să merg la teatru cât mai des cu putinţă, să nu irosesc timpul aiurea, să muncesc mai mult şi să rămână lucruri palpabile, să scriu ordonat, sa scriu mai des, să am 200 de gb de muzică, să am mai multă răbdare, să mi cumpăr mult ceai, sa dorm într-o noapte pe bloc, să merg zilnic cu bicicleta la scoală, să scap de prieteni falşi, să văd lucrurile care contează cu adevărat, să ma uit la filme vechi, să învăţ nume de actori, să nu mi cheltui banii aiurea, să nu ma cert inutil cu oamenii, să evit orice conflict cu ai mei, să merg la londra, să învaţ matematică, să mă pregătesc mai bine pt scoala (nu vreau rezultatele materiale...nu vreau note mari, ci vreau să mă simt eu în stare să fac asta şi să culeg cât mai multe informaţii .....sa învăţ ce trebuie), să îmi fac fulare şi hăinuţe, să petrec mai mult timp cu prietenii, să cunosc oameni noi, să manânc mai sănătos, să nu uit să zâmbesc ....... sunt deja prea multe....dacă aş continua m-aş forţa să mă gândesc..... şi nu vreau asta. Las aceste câteva ganduri pt noul an aruncate la întâmplare. În schimb am reusit să scriu tot ce aveam acum , pt moment de spus.....dacă o ţin tot aşa va fi perfect ......

iertaţi cei care citiţi asta, deşi mă îndoiesc că va citi cineva asta, că va găsi cineva asta, lipsa diactiticelor .......stiu că am ratat câteva.....am încercat în schimb......

revin curând cu o altă răbufnire..... nu e un jurnal, şi nici o aberaţie menită să fie citită. Scriu asta pt mine şi atât......daca ai gasit blogul ăsta....nu mi spune ...lasă-ma să cred că e doar al meu .....

ultima melodie ascultată în timpul înşiruirii de gânduri goale Svefn-G-Englar Sigur Ros ..... am nevoie de o ţigară...pe curând străinule!!

hai ca se poate !!

ma apu de scris???? nu cred . e doar o rabufnire a mea . s-au stans atat de multe incat acum simt nevoia sa scriu , sa scriu orice numai sa reduc presiunea de ganduri fara noima. mananc litere , diacritice , dar nu conteaza acum. trebuie doar sa ma descarc de cuvinte inutile pana cand voi gasi din nou pofta de a scrie .

rar

da, m am certat cu tastele! Ma cert cu tastele mai des decat ma cert cu mama. Scriu pe blogul asta rar si putin. Nu mai am resurse sa scriu prea mult . Simt nevoia, procesez informatia , o rumeg, mi o asum si o gandesc. Mi e lene sa o mai transmit!! (cel putin asa, mi e lene sa o mai transmit asa , sa structurez in cuvinte ce au legaturi complexe ) intotdeauna mi a plcut sa arunc cuvinte fara legatura pe o foaie. ma trezeam facand asta in ore , in autobuz, in tren , pe plaja, pe frigider etc. Nu i asa ca intelegi mai bine cand spun : plafonare, placinta, evreu , monotonie, corporatist, principiu, aparente, repros, respect, clubul taranului , fotografie, proiect, conferinta, suc de mere, piatra cubica, sarut, tantar, bricheta, carte de vizita, interviu. nu, nu m ai inteles , dar eu am inteles si m am simtit mai bine, incurajandu mi lenea, si facand un rezumat .....si doar asa sa ma simt eu mai bine , pt ca nu am nici un mesaj in post ul asta. ... azi nu mai sunt in stare. revin maine , poate cu ceva !! momentan imi reintru in mood ul de a scrie. :)

Lucruri ce ramân neînsemnate.........

Mai întâi îmi dau seama că cel mai pronunţat cuvânt ajunge să mă terorizeze şi pe mine, deşi nu ascult jurnalul de seară şi nici nu citesc ziare. Sunt un cetaţean necalificat, recunosc!! O spun sincer şi mărturisesc că până acum nu m-a dezavantajat în nici un fel . Nu o pot duce aşa la nesfarşit însă. Nu ştiu cum e cu politica , nu ştiu dacă cineva va scoate vreodată ţara asta din rahat , nu ştiu de unde a apărut Principele Radu dar pare să sune mai bine decât celelalte opţiuni. N-am încă drept de vot şi deci pot să zac in indiferanţa mea politică.
E totuşi criză, să nu uităm. Criza e pe buzele tuturor, în buzunarele tuturor şi, mai ales, în mintea tuturor. S-au redus bugetele şi o dată cu ele şi speanţele. Fraţilor, în România nu se simte adevatara criză pentru că in România a fost întotdeauna criză.
Mă seacă toate aceste lucruri, mă inceracă dorinta de a face ceva. Îmi concerv resursele cele mai de preţ, in spiritul recesiunii si crizei, şi-mi focalozez atenţia spre schimbare spre a îndruma turma de oi să facă ceva. Cuvinte goale care sună bine. "Schimbare"...... ce frumos sună cuvântul ăsta. Momentan e doar recesiune.......
Şi ca să ajungem şi la finalitate îmi motivez intenţiile prin intermediul unui joc de cuvinte. Ziceam de criză, de recesiune, de economie.....

eeeeeee......v-aţi prins ???Dacă tot e criză.....hai să conservăm!!! Românul nu a înteles însă ce trebuie să conserve............. Hai să conservăm altceva decât idei.



Pentru inceput ......Fii voluntar Harta Verde!!

www.hartaverde-bucuresti.ro

au confirmat

Primele confirmari pentru B`ESTFEST suna foarte bine. Se pare ca incepe si pe la noi sa miste ceva ceva in ceea ce priveste muzicuta. Uite asa incepe usor usor sa se intample ceva. Franz Ferdinand, The Killers, The Faint, The Ting Tings, Moby, Patrice.

Acum asteptam sa vina vara, sa mergem la concert, sa-i ascultam si apoi ai nostri oameni inspirati si cu idei sa fie motivati si sa fie si la noi mai bine din punct de vedere al muzicii. Avem o groaza de fake-uri asa numite "vedete", copii proaste ale altor "vedete". Avem fuste scurte si programe tv de muzica dubioase......poate poate si scarboase. Se asculta mult si prost, se consuma si se produce si nimic nu ramane notat. Hit uri de vara, videoclipuri proaste, versuri naspa si tot asa.

Ca sa nu sune totul asa gri notam si cateva trupe interesante. Pentru inceput va recomand Melting Carousel. Sunt niste tineri timisoreni foarte simpatici ce canta o combinatie de rock alternativ, jazz si pop, un fel de indie pop, au versuri funny : "No Superman, no gangster, no lolly-pop sucker/ The PowerPuff Girls couldn't beat this mother fucker" .....in concluzie .......le oferim un 10 pentru ca suna altfel si se deosebesc cu ceva de gloata de oarecare.

www.myspace.com/meltingcarousel

Si uite asa terminam primul post despre muzicuta.

Au trecut doi ani .....

si totusi sunt la fel.....sau cel putin par la fel. Asta imi spunea astazi o veche prietena dupa o vreme destul de indelungata de cand nu ne mai vazusem. Senin si sincer mi- a spus, fara sa si dea seama de ce as fi gandit eu dupa aceste cuvinte, "esti la fel". Sunt poate aceeasi, poate am aceleasi principii dar astia doi ani nu au trecut fara sa lase vreo amprenta, desi eu aparent sunt aceeasi. Eu insa nu sunt la fel. Asa cum nimeni nu mai e la fel chiar daca aparent nimeni nu s-a schimbat. Dar eu cred in schimbare. Mi-am dorit sa schimb si am schimbat....... lucruri, obiceiuri, persoane, pe mine insami. Dar e posibil sa schimbi pe cineva sau si pe mine ma inseala aparentele? E posibil sa stergi bucati penibile din viata, sa le decupezi si sa le arunci la gunoi? aparent nu !

aparentele ne inseala mai mult decat sistemul si politica. Suntem robotei controlati de sentimente ce ne lasam inselati de aparente penibile si avem constiinta incarcata de acele bucati penibile.

Curand voi intelege!



Come on Alex, you can do it.
Come on Alex, there's nothin' to it.

Incepem !!

Pentru ca orice lucru are si un inceput......

Asa incep. Cu o postare seaca si cu un scop nedefinit. Pentru ca uneori cuvintele nu schimba nimic. Pentru ca uneori cuvintele strica totul. Incep in speranta ca de acum cuvintele capata un sens si o valoare. Ca nu vor fi cuvinte random aruncate in vant.
AsA scap de prima postare in care oare ar trebui sa mi motivez nesabuita indrazneala de a crea acest blog?


Sa aveti o zi inspirata !